duminică, 23 februarie 2014

Un dar muzical


        În loc de vechile scrisori îți scriu un articol pe blog, în loc de o serenadă sub balcon îi las pe cei de la VUNK și Andra să te încânte, însă ceva nu se va învechi niciodată:
          
 Dragostea mea pentru tine. Dimpotrivă, se înnoiește, crește cu fiecare zi.


       Mă bucur că ai ascultat îndemnul melodiei și ”m-ai luat de mână” să-mi arăți că în doi, bucuriile își dublează  intensitatea, tristețile și necazurile se depășesc mai ușor, zâmbetele își fac apariția mult mai des, lumea pare  mai frumoasă. Nu sunt exagerat de optimistă, doar că așa simt.

Și....uite așa, am crezut că trăiesc cele mai frumoase clipe din viața mea până....

....până când dragostea noastră a rodit, o dată și încă o dată, și acum bucurie de nedescris:

                             2 adulți ce se bucură de
                             2 copii ce înseninează zilele 
                    celor 2 (două) familii de bunici.
                             2 frățiori ce iși exprimă atât de simplu dragostea unul față de celălalt
                             2 părinți ce trăiesc emoții de nedescris când își iau pruncii în brațe.
                        
Îmi place semnul întrebării pus după titlul campaniei „Împărțim numai la doi?”
E evident că necesită un răspuns. Tăiem adverbul numai și rămâne:
dragostea se împarte...
întocmai ca o lumânare ce aprinde atâtea alte lumânari fără să-si piardă din strălucirea ei;
dragostea se împarte...

la fel ca un dar muzical pe care artiști îl cântă pentru toată lumea și astfel crește frumusețea și valoarea lui.
share love
,

         Articol scris cu drag din dorința de a exprima un La mulți ani cât mai muzical, soțului meu și totodată de a face față provocării campaniei „Împărțim numai la doi?” lansată de Blogal Initiative.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu