vineri, 9 octombrie 2015

Ceata haiducescă și TV-ul

Cei de la Blogal Initiative  provoacă bloggerii să povestească despre cum le place să se uite la televizor...

Eu, dragilor, vă povestesc cum mă uit la televizor.

Probabil majoritatea preferă să se întindă când se uita la micul ecran. Eu dacă fac așa ceva, cei doi haiduci exclamă:
- Mamii e căluț! Dii! și din două sau trei mișcări (depinde pe unde sunt cocoțați) se avântă pe spinarea/burtica mea. Așa că am renunțat la acestă poziție, e tot mai solicitantă ținând cont că cei doi depășesc împreună 25 kg. Mai nou, li se alătură și prințesa ce tocmai a deprins mersul de-a bușilea. Așa că, mama, păzea... vin haiducii!
Și atunci poziția ideală este în picioare. Se mai agață uneori, de câte-un picior, însă am dezvoltat abilități de echilibristică și fac față. E mai greu când am prințesa în brațe, dar tot mă descurc. Greu de tot, chiar dureros, e atunci când calc peste obstacolele lor...nu reușesc întotdeauna, să evit multitudinea de jucării și atunci mai apare câte-o strângere puternică din dinți. 

Poate vă puneți întrebarea dacă mai aud ceva  la TV. Aud cam sfert din jumătate printre chiote și zbenguieli de haiduci, plus că am învățat în aceste condiții, cititul pe buze. Până la urmă, mesajul tot ajunge la mine.

Partea cea mai dificilă vine, atunci când stabilim la ce ne uităm. Până să deprindă tainele mânuirii telecomezii, lucrurile erau relativ simple, acum însă...mama e înștiințată cu ce mai face Plușica, Scooby-doo,  Mikey și Minnie, Donald, Prințesa Sofia, Jack și pirații. Ce mai! Mama trebuie informată că doar sunt chestiuni importante.  
Imagini pentru mickey mouse si minnie
Dacă stau să ma gândesc mai bine, chiar că sunt mai folositoare comparativ cu unele emisiuni.

Ajungem la o învoială când ne uităm la documentare cu animale. Atunci toată lumea e fericită și haiducii se potolesc din activități și urmăresc cu mare interes activitățile din lumea celor care nu cuvântă. Întrebările curg cu nemiluita:
- De ce prinde leul antilopa?
- De ce urlă lupul?
- De ce se bat?
De ce? De ce?                                                       
Și acesta e unul din momentele când îmi pare bine că am absolvit biologia...

Cam așa ne lungim noi la TV și mă întreb dacă mi-ar plăcea altfel ?(adică în liniște și pace). 
Drept vă spun că totul mi s-ar părea plictisitor fără haiducii și prințesa mea. Fără râsete (adeseori plânsete)  și chicoteli, n-ar mai avea același farmec emisiunile TV.

Și apropo, de lungit, fii pe fază căci  sub sloganul „Lungește-te la distracție cât vrei tu!”, UPC România dă startul unei campanii care are la bază o promoție de toamnă (Pachet Cinema & Upgrade 500 Mbps) cu reduceri suplimentare de 50% timp de 3 luni.  Orice client care se abonează în perioada promoțională, achiziționând servicii cu o valoare minimă lunară de 70 lei, pentru o perioadă de 24 de luni, primește din partea celor de la UPC 50% reducere timp de trei luni + CADOU la alegere. Cadoul constă fie într-un Pachet CINEMA, fie upgrade gratuit la net de 500 mbps.

marți, 6 octombrie 2015

Paharul vieții


Iată că-mi veni și mie sorocul... Pam, pam: a treia oară :)
Și fuguța la spital (n-am avut curajul să nasc acasă ), cu bagăjelul de emoții și cel cu lucrușoarele de trebuință, pregătite de vreo trei luni. 
A dat peste mine (ne) norocul să fie la datorie o moașă din neamul (că e un neam ăsta) îmbufnaților, repeziților și veșnic nemulțumiți de soarta lor. Prima întrebare pusă cu o oarecare politețe:
Cine ți-e medic? Și cum distinsul meu medic a uitat să-mi spună că el nu mai asistă la nașteri din cauza faptului că a intrat în pensie, atât i-a trebuit duduii! M-a plasat într-un salon și dusă s-a făcut. 
Să fie oare că nu m-am prezentat cu plicul la înaintare?

Știam că toate sunt în mâinile Celui de Sus și nu m-am panicat că nu aveam medic, că doar era medicul de gardă pe acolo, însa distinsa duduie nu l-a anunțat de prezența mea.

Soțului meu nu i s-a dat voie să stea cu mine, însă cum duduia dispăruse, mergeam eu la el să-mi aline durerile...După vreo 3 ore, apare și mă întreabă ce-i cu mine de mă vaiet așa. Oare ce putea să fie?! Să nu vă imaginați că urlam, astea sunt chestii din filme, ci pur și simplu strângeam din dinți pe umerii soțului meu. 

M-a examinat de data acesta mai atent și cum văzu că dilatația cervixului e de 10 cm s-a panicat ea. Hai, repede, nu vezi că naști? Să-ți administez calmantul.
Nu doresc calmant și nici perfuzia cu oxitocină, îi răspunsei cât am putut eu de politicos în acea clipă.
Nu i-a venit să creadă! Adică știu eu, ce e oxitocina și epiziotomia? (i-am spus ulterior că nici acest procedeu nu-l doresc). Adică nu sunt de acord cu ea?
Și a început cu o serie de întrebări dintr-o fișă, ce în mod sigur trebuia completată la venirea mea, nicidecum în acel moment. Răspundeam cu întârzâiere și printre dinți, aveam dureri intense și nu mă puteam concentra la ce mă întreba. Transpiram abundent și gâtul mi se uscase. M-a enervat la culme când mi-a spus că sunt la a treia naștere și trebuie să știu cum e. De parcă asta mi-ar diminua din dureri. Urma apoi să semnez cum că doctorul mi-a explicat procedura nașterii sau ceva de genu.. 
De data aceasta tăios am întrebat: Care doctor? Că n-a venit nici unul să mă vadă.
Fâstâcită, mi-a răspuns că sunt doar formalități și trebuie semnate. Imediat a sunat medicul de gardă și în cinci minute acesta s-a prezentat la sala de nașteri.  
Duduia s-a domolit la venirea medicului și acesta a preluat controlul. M-a ajutat cu adevărat.
Contracțiile erau intense și eram epuizată. Simteam că-mi ies ochii din orbite și doar repetam că nu mai pot...Mi se părea că totul durează o veșnicie.

O infirmieră s-a apropiat de mine cu un pahar de apă...l-am băut pe nerăsuflate...mi s-a părut divin. 
Imagini pentru la fantana pahar
Niciodată apa n-a fost atât de vie pentru mine. Am prins puteri și cu încă două contracții, a apărut minunea.

N-a mai contat nimic. Nici moașa repezită, nici durerile, ci doar minunea mea și bucuria de a o ține în brațe.