vineri, 22 ianuarie 2016

Un compot special


Iubim compoturile, de la mic la mare... De ce oare?
  • în primul rând sunt făcute cu multă dragoste
  • sunt făcute din fructele livezii noastre, nu evităm nici livezile bunicilor
  • conservanții lipsesc cu desăvârșire...mai nou, și zahărul :)  Știu că e greu de crezut, dar există compoturi delicioase fără zahăr.
  • un dulce la îndemână și gustoooos

Vara acesta am avut multe fructe și am experimentat în arta pregătirii bucuriilor dulci. Un experiment de care uitasem și care ne-a încântat papilele gustative, a fost utilizarea mustului în pregătirea compotului.  Recent l-am descoperit în cămară și hocus pocus, au și dispărut borcanele.
În prim plan niște pere aromate așezate frumos în borcanașe, îmbăiate într-o licoare divină de struguri...
Rezultatul:

Cred că arăta și mai bine dacă foloseam mustul de la strugurii albi...
De data acesta chiar am vrut să mă laud (rușinică!)... cât am putut să fiu de creativă. Citisem eu, pe undeva despre compoturi în suc de mere, dar despre must, nu auzisem.
Când colo, ce să vezi! S-a ivit din senin o discuție cu părinții mei despre zahăr, și dintr-una, într-alta zice mama: - Nu era cândva atâta zahăr. Și bunica punea compoturile cu must.

Nu mi-a venit să cred. Adică nu sunt eu creatoarea compotului cu must? Adică bunicii noștri puneau compoturi cu must?  Trist, domnule, trist...
Nu-i trist că nu am eu brevetul de inventator, trist e că ignorăm învățătura bătrânilor noștri (și de ar fi vorba numai despre compoturi). Noi...aștia moderni sau de fapt postmoderni ne stropim cu prafuri de tot felu: zahăr alb, conservanți,amelioratori, arome, etc ....lista prafurilor e lungă... chiar și-n ochii (oglinda știți voi cui) dăm cu prafuri...
Am vrut doar să vă povestesc despre un compot special  și m-am pus pe morală...m-ai bine aș șterge praful, că este ...

Îmi place să închei în ton și îndemn de BUCURIE... 

...deoarece există și aspiratoare pentru praf cât și prafuri magice.

2 comentarii:

  1. Chiar este un compot special! Nu am auzit pana acum de o astefel de reteta, cat despre gustat, nici atat! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E un deliciu! Pentru reusita sigura, borcanele trebuie sa fie inchise perfect.

      Ștergere